Prut

De la izvor până la vărsare Prutul străbate Ucraina, România și Republica Moldova, într-o călătorie de aproape o mie de kilometri, dintre care trei sferturi pe teritoriul țării noastre. Pornește din Carpații Păduroși ai Ucrainei, din muntele Hoverla și se varsă în Dunăre, la Reni, aproape de Galați. 

Prutul e un râu încărcat de istorie și de simboluri. Îl știm drept râu mitologic al dacilor, amintit de istoricul Herodot sub numele de Pyretus, dar și drept graniță dureroasă între cele două Moldove.

În imediata apropiere a cursului Prutului se află Iașiul, dar și orașele Darabani, Săveni și Huși din România și Ungheni și Cahul din Republica Moldova. Cel mai important pe care Prutul în străbate în drumul său este Cernăuțiul, inimă a Bucovinei de Nord, astăzi în Ucraina.

Sciții îi spuneau Porata, într-o vreme când, așa cum au arătat-o cercetările recente, între Prut și Nistru mai exista un râu, astăzi dispărut. Peste veacuri Prutul avea să devină o adevărată coloană vertebrală pentru Moldova lui Ștefan cel Mare și a urmașilor săi, cu așezări dispuse de o parte și de alta, ca niște ramuri și cu orașe-capitală situate în imediata sa apropiere: Baia, Siret, Suceava și Iași. Unele așezări chiar se întindeau pe ambele maluri ale râului, motiv pentru care astăzi găsim localități cu nume identice sau similare de o parte și de alta a Prutului.

În „Descriptio Moldaviae”, Dimitrie Cantemir îi citează pe anticii Ptolemeu și Amnianus Marcellinus care, după Herodot, au lăsat și ei referiri la Prut, pe care îl numeau Porata. Denumirea este una daco-getică și înseamnă „apă furtunoasă”. Același Cantemir face și o analiză a apei Prutului timpului său, despre care susține că, după decantarea nisipului, era cu 30% mai ușoară decât apa celorlalte râuri ale Moldovei.

Legendele spun că oștenii din Moldova se împărtășeau cu apă din Prut înainte de fiecare bătălie, în timp ce glumeții replicau cu o vorbă faimoasă în epocă: „dacă apa Prutului e așa de bună, cum de moldovenii preferă vinul?”.

Mai multe bătălii celebre s-au dat în Lunca Prutului, cea mai faimoasă dintre ele fiind poate cea de la Stănilești, din 1711, când zecile de mii de ruși ai lui Petru cel Mare, aliat al domnitorului moldovean Dimitrie Cantemir, au fost învinși de oastea otomană, și mai numeroasă. În urma acestei bătălii Moldova a devenit pașalâc turcesc, iar domnitorul Dimitrie Cantemir a ajuns în exil la Moscova.

După 1812, anul primei ocupații rusești a teritoriului de la dreapta Prutului, râul devine pentru prima oară graniță între cele două Moldove. Și încă una extrem de bine păzită, ca urmare a dorinței rușilor de a întrerupe încercările de comunicare între românii de pe cele două maluri. Acesta este momentul când Prutul se așază în folclorul românesc drept râu blestemat, care îi desparte pe cei ce se iubesc. Duhul Prutului începea atunci să apară în poveștile bunicilor, cu înfăţişarea unei fiinţe uriașe, aducătoare de vești rele. Multe doine „ale Prutului” poți încă să găsești în luncă: „Prutule râu blăstămat / Prutule întunecat / Face-te-ai pe veci mutat / Lângă Nistru înspumat / Să ne fie acolo hat / Cum a fost demult demult / Trecea lumea peste Prut / Trecea lume peste tine / Și era cu mult mai bine / Vedeai fratele și sora / Bucuria tuturora / Vedeai mamă, vedeai tată / Și vatra de altădată”.

Hotar între români, Prutul s-a înconjurat nu numai de mituri, ci și de povești reale impresionante. Astfel, poetul Grigore Vieru, născut pe malul drept, lângă Briceni, își amintește cum mama lui ieșea duminica pe malul basarabean al Prutului, ca să asculte clopotele de pe malul celălalt, unde bisericile nu fuseseră interzise și să ia parte și, măcar în felul ăsta, la slujbă. Imediat după căderea Uniunii Sovietice și după Revoluția din România, Prutul a fost vatra unei mișcări cutremurător de frumoase: Podul de Flori, prin care granițele dintre cele două Moldove se deschideau, pentru prima oară după aproape 50 de ani. Pe 6 mai 1990, 1.200.000 de români și-au îmbrățișat frații în cele opt puncte de trecere a frontierei deschise pentru numai o zi. Evenimentul s-a repetat în 16 iunie 1990, de data aceasta basarabenii fiind cei care au putut trece fără acte, tot pentru o zi, vama Prutului.

Prutul a fost multă vreme navigabil, până în anii comunismului. Tot de atunci datează și construcția barajului de la Stânca-Costești, care formează lacul de acumulare omonim, cel mai mare din România (59 de kilometri pătrați). La construcția lacului a fost nevoie de strămutarea a 18 sate, 7 de pe malul stâng și 11 din Basarabia.

Parcă prea multe momente, în istorie, să ne amintim vorba doinei: „Prutule apă bătrână / Prutule apă română / Prutule întunecat / Mâl cu plâns amestecat”.

Ai fost aici? Dă o notă locului.
Spune lumii despre locul ăsta
Detalii
Durata recomandată a vizitei:
2 ore
Merită să mergi?
Ratingurile altor utilizatori
Nota 5 / 5 de la 1 utilizator(i)
Caută și alte ape aproape.de/prut
Ce mai găsești aproape.de/prut